Concerte pentru vioară solo și orchestră

Cele 5 concerte ale lui Mozart pot fi vizualizate accesând link-urile de mai jos:

• Violin concerto 1
• Violin concerto 2
• Violin concerto 3
• Violin concerto 4
• Violin concerto 5

Wolfgang Amadeus Mozart

Wolfgang Amadeus Mozart – date biografice

Wolfgang Amadeus Mozart (numele de botez fiind Johannes Chrysostomus Wolfgangus Theophilus Mozart) s-a născut la data de 27 ianuarie 1756 în Salzburg – Austria (pe atunci capitala unui principat-arhiepiscopat ce făcea parte din Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană) , având ca părinți pe Leopold Mozart și Ana Maria Pertl. Dobândește o impresionantă măiestrie în arta viorii, a clavecinului și a orgii, îndrumat de tatăl său. Compozițiile sale din copilărie îi evidențiază talentul precoce. La vârsta de 7 ani compune primele sale sonate, la 8 ani prima simfonie, iar la 12 ani primaoperă buffă.

Copilul Mozart a intrat în contact de timpuriu cu lumea muzicală, cunoscând creațiile compozitorilor importanți, urmând să creeze, prin harul său formidabil de sintetizare, un stil propriu. Primește la vârsta de 16 ani de la noul arhiepiscop din Salzburg postul de Konzertmeister (concert maestru) pentru șase ani. Opera Răpirea din Serai  este primul său mare succes. Susține numeroase private și concerte publice, improvizând pe teme date și executând compoziții proprii. Redescoperă și face cunoscute publicului vienez operele lui Bach și Händel.

Tatăl său se îmbolnăveşte şi moare la data de 28 mai 1787, în timp ce Mozart termină de compus opera Don Giovanni. Leopold a jucat un rol important în educaţia muzicală a fiului său, instruindu-l încă din copilărie şi contribuind astfel la dezvoltarea geniului muzical al lui Mozart. Opera Don Giovanni are premiera la Praga, fiind primită cu entuziasm de public; este urmată de opera Cosi fan tutte, aceasta fiind reprezentată cu mai puţin succes.

În martie 1790 dă ultimul său concert public, interpretând concertul pentru pian KV595. Compune opera Flautul fermecat, cu care obţine un succes enorm. Începând din luna noiembrie 1791, sănătatea lui Mozart se degradează progresiv. Se pare că suferea de o febră reumatismală recurentă cu insuficienţă renală. Speculaţiile nu au lipsit, suspectându-se o otrăvire pusă la cale de rivalii lui. La 4 decembrie starea lui se ameliorează trecător, el mai lucrând la Requiem-ului, pe care nu va reuşi să-l termine. Wolfgang Amadeus Mozart se stinge în ziua de 5 decembrie 1791, la vârsta de doar 36 de ani.

George Enescu declara: "Dacă cereţi unui profan să vă citeze pe cel mai mare muzician al lumii, el vă va răspunde în mod sigur: Mozart, Mozart este legendar".

Clasicismul muzical

Trăsături caracteristice ale muzicii instrumentale

Clasicismul poate fi definit ca o mişcare artistică şi literară care promovează armonia şi echilibrul. Clasicismul este o epocă stilistică încadrată cronologic între sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, fiind o noţiune estetică ce echivalează ca sens cu cel de echilibru, soliditate, simplitate, sobrietate şi perfecţiune.

Clasicismul poate fi împartit în două perioade:     

- perioada de formare (mijlocul secolului al XVIII-lea) cu reprezentanţi precum: Giovanni Batista Sammartini (1701-1775), Carl Philipp Emanuel Bach (1714-1788), Cristoph Willibald Gluck (1714-1787), Johann Stamitz (1717-1757) şi François Joseph Gossec (1734-1829);                          

- perioada de manifestare (cea de-a doua jumătate a secolului XVIII şi începutul secolului XIX), avându-i ca reprezentanţi de seamă pe: Joseph Haydn (1732-1809), Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791) şi Ludwig van Beethoven (1770-1827).

Mozart(1756-1791)

Joseph Haydn(1732-1809)

Beethoven(1770-1827)

În această perioadă cele mai des utilizate genuri muzicale, folosite de compozitorii clasici au fost genurile instrumentale, distanţându-se puţin de muzica corală. Compozitorii adoptă ca metodă principală de exprimare muzicală – simfonismul. Melodica are o naturaleţe şi este însoţită de un ritm ordonat, în care formulele ritmice formează unităţi simetrice.

Clasicismul vienez întruneşte toate cuceririle anterioare ale muzicii creând o artă nouă cu o mare putere de generalizare. Aspirând spre simplitate, sinceritate şi naturaleţe, acesta se deosebeşte de formele Barocului şi stilui lui Johann Sebastian Bach (1685-1750) şi Georg Friedrich Händel (1685-1759).  În Clasicism există o stabilitate între ritm, melodie şi armonie.

Trăsăturile Clasicismului sunt prefigurate de epoca anterioară (a barocului) prin acele elemente de concizie a formei, de echilibru architectonic, de unitate tematică, de dozaj al elementelor de limbaj, în lucrările lui Arcangelo Corelli (1653-1713), Domenico Scarlatti (1685-1757), Bach, Händel, Antonio Vivaldi (1678-1741), trăsături ce vizează înlocuirea polifoniei cu monodia acompaniată, diversificarea şi cristalizarea unor forme şi genuri specifice precum: sonata, concertul, simfonia.

În Clasicism, armonia, este un element principal de limbaj, ea fiind transparentă, clară, aerisită, simplă şi transparentă. În această perioadă aproape toate lucrările încep şi se termină în aceeaşi tonalitate, pe parcurs, ele modulând la dominantă sau la relativa majoră (în cazul în care lucrarea este scrisă în minor).

Ritmica are o simetrie perfectă, elocvența ei stăruind în vigoarea formulelor ritmice şi în modul de utilizare al acesteia. Un element component devine pauza, ea având un rol nuanţat.

Melodia clasică este spontană, simplă, de o proporţionalitate desăvârşită, sistemul funcţional bazat pe major-minor, apărut încă din perioada barocului la Bach în lucrarea cu numele de "Clavecinul bine temperat. Clasicii iubesc construcţia formală clară, simetria.

Şcoala de la Mannheim are meritul de a fi făcut din muzica simfonică o formă de cultură superioară, iar din simfonie, cea mai înaltă manifestare a artei sunetelor.

Forma de sonată clasică, a cărei cristalizare se realizează în această perioadă, este constituită din trei secţiuni: expoziţia (prezentarea materialul tematic al formei), dezvoltarea (prelucrarea materialului tematic) şi repriza/reexpoziţia (temele revin la o formă apropiată de forma iniţială).

Genurile simfonice presupun amplificarea orchestrei. Bazele orchestri de tip clasic sunt puse de Wolfgang Amadeus Mozart şi Joseph Haydn. „Simfonismul clasic vienez reprezintă un punct culminant în dezvoltarea muzicii instrumentale ” spune Gheorghe Goian.

Câteva forme şi genuri muzicale caracteristice stilului clasic perfecţionate în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, sunt: sonata (ca formă şi gen), simfonia, concertul instrumental, lied-ul, tema cu variaţiuni, muzica de cameră cu trio, cvartetul, cvintetul, etc.; în cadrul muzicii vocale: opera, missa, oratoriul şi cantata.

Clasicismul muzical a atins cea mai înaltă formă de realizare artistică şi de organizare în Clasicismul muzical vienez, aproximativ între anii 1781 (anul când W.A. Mozart s-a stabilit la Viena) şi 1827 (anul morţii lui L. van Beethoven).

Reprezentanţii cei mai de seamă ai clasicismului au fost Joseph Haydn, Wolfgang Amadeus Mozart şi Ludwig van Beethoven. De origine, niciunul nu era din Viena, dar cea mai mare perioadă de activitate creatoare şi-au desfăşurat-o în acest oraş.